vineri, 19 decembrie 2014

De ce regretă unii bătrâni comunismul?

De mult doream să abordez problema asta, dar mereu apar altele, la fel cum se întâmplă în viața fiecăruia. Dacă stăm și cugetăm puțin viața e un carusel de probleme cu care ne confruntăm, în care una ia locul alteia și tot așa.

Dar destul cu vorba lungă sărăcia omului, pentru că tocmai am intrat în era lucrului bine făcut să și încep ce am de spus. Vedem tot mai des pe la tv, la radio, prin articole bătrânei din ăștia dubioși care mor de nerăbdare (unii la propriu) să-l revadă pe marele conducător comunist sau să se reîntoarcă în acele vremuri.

Hai să vă spun cum stă treaba mai exact, să ne întoarcem în trecut, unora mai deschiși la minte o să le iasă exercițiul ăsta în pofida faptului că au trăit atunci, eu nu am făcut-o, dar am dreptul la opinie.

Prea multe activități nu erau atunci, totul era controlat, mâncarea era raționalizată, televizorul era și el cu porția, de marea invenție a internetului nici nu poate fi vorba, ca să nu mai zic că la petreceri participa doar o pătură elitistă, restul mai ușor cu pianul pe scări. Desigur rămânea cititul, dar de acest aspect o să vorbesc într-o altă postare.

După ce am expus toate aceste argumente vreau să mă întorc la minunata întrebare din titlu, stilizată altfel...deci ce vedeau inșii ăia așa mișto la comunism, la vremurile alea grele? Nimic, absolut nimic, dacă ar fi să intrăm în mintea lor poate am constata că se plângeau și atunci, nu ne conveneau multe, dar înghițeau, așa erau timpurile. DAR, ceea ce regretă ei cu adevărat acum este tinerețea pierdută, dar este just că ea e efemeră, e o certitudine asta, dar dragilor, nu-i așa că atunci când ești tânăr ai poftă de viață, poți face ce vrei, poți îndura multe și mergi mai departe? E o normalitate să fii nostalgic după anii tinereții tale. Ei bine, vremea trece pentru toți.

vineri, 10 octombrie 2014

Cum ajunge o melodie pe care nu o îndrăgești piesa ta preferată

Oamenii care se ocupă de promovare sunt foarte pricepuți, ei pot transforma o melodie mediocra, chiar agasantă într-una pe care ajungi să o iubești. Paradoxal nu?

Mecanismul funcționează extraordinar...pentru ei, fiindcă eu ajung să ascult atât de mult o melodie, dar de reținut este faptul că o ascult fără să-mi doresc lucrul ăsta în mod voluntar. Astfel o auzi la radio în mașina personală sau nu, o auzi în mijloacele de transport în comun, în magazine, pe stradă, la alții.

Haideți să fim serioși, am ajuns în situația în care știm pe dinafară versurile melodiei care ne enervează, ba mai mult, o și fredonam. Suntem genul...stai să vezi că acum vine versul ăla super stupid și începi și tu să cânți împreună cu artistul tău devenit preferat între timp.

În cazul de față vorba înțeleaptă, pofta vine mâncând se aplică perfect în industria muzicală.

joi, 9 octombrie 2014

Despre tipul ăla în vârstă care vine să-ți repare televizorul

O să vă povestesc despre o întâmplare aparte, prin care poți trece chiar și tu, exact când ți-e lumea mai dragă. Dar desigur că fiecare avem o varianta diferită a unei astfel de situații.

Acum câțiva ani m-am mutat din orașul natal, într-unul mai mare și mai ofertant, dar asta este o altă poveste. Ceea ce vreau să spun este că locuiam singur într-o micuță garsonieră, totul era în regulă, până când inevitabilul s-a produs!!! Mai exact, mi s-a stricat televizorul. BUM (nu a făcut exact așa, doar că în felul ăsta m-am simțit eu).

Nimeni nu se așteaptă să i se strice televizorul, ele traiesc muuult. Când eram copil, aveam acasă un televizor care era de aceeași vârstă cu mine și vreau să precizez că aveam vreo 9 ani cam așa în vremurile alea.

Bun, acum ce să fac, am încercat să găsesc pe cineva și printr-o recomandare m-am trezit la ușă cu un domn între vreo câteva vârste, cert e ca era în vârsta. Simpaticul nene a intrat direct în problema, avântându-se în casă însoțit de o servietă imensă. Mi-am zis în gândul meu, uite un om care știe meserie, dar repede mi-am schimbat părerea când am văzut harababura dinăuntru paporniței lui antice. Pur și simplu avea cu el toate pulerezele posibile, într-o ordine numai de el știută. Aruncate acolo la întâmplare.

Cea mai grea parte din repararea televizorului era desfacerea carcasei, din câte mi-am dat eu seama, dar după ce repeți procedura de vreo 5-6 ori, parcă totul deja e mai ușor. Omul lua prin excludere, a tot inclus și exclus piese vremea de veo șase ore. Iar eu în tot timpul asta i-am stat alături de voie, de nevoie și pe parcursul orelor am devenit din client, ucenic, supervizor și din dorința prea mare de implicare m-am și curentat. Mi s-a spus că asta ajută la romantism...nu ne pronunțăm.

Meseriașul s-a descurcat foarte bine, a depășit recordul de eficiență și îndemânare, lovindu-se și scăpând fire, piese, șuruburi mici, pe care eu a trebuit să i le recuperez pentru a ușura toată munca. Am fost bucuros când a terminat, deși imaginea acum era marită și arăta de parcă ar vrea să scape de pe micul ecran era totuși bine. Funcționa! Desigur ca într-un an l-am mai chemat de vreo trei ori și ideea articolului mi-a venit dintr-o întâmplare stranie petrecută zilele trecute....mi s-a stricat iarași televizorul!!!