miercuri, 26 noiembrie 2008

Povara superficialitatii

Da! Pentru unii poate fi o povara, la altii se manifesta printr-o monotonie. Devine banal sa faci ceva de calitate, te gandesti "de ce sa fac ceva extraordinar cand pot face ceva mediocru si nu deranjez pe nimeni". Am sa ma refer in acest articol la meserii, adica mai pe scurt cu ce isi neutralizeaza omu' timpul. Eu personal vad oameni care fac lucruri obligati, fara talent, fara daruire...de pasiune nici nu mai zic, e apusa de muuult timp; dar tie, tie ca persoana nu iti pare rau? esti cuprins si tu de nepasare? De multe ori suntem intampinati cu atat de dura expresie "nu ma intereseaza", e cel mai usor sa nu te implici, sa nu-ti asumi nimic, sa stii ca nu tu esti cel ce greseste...ce simplu. Banul ne modifica mintea, in fond daca tu castigi bine, esti motivat financiar, nu mai conteaza daca iti faci sau nu treaba bine, nu mai conteaza ca tu nu te simti in largul tau, dar este important ca ai banu' gros pe tine. Daca faci ceva cu daruire si sarguinta, placandu-ti ceea ce faci si simtind ca locul tau e acela si nimeni nu poate sa face treaba ta mai bine, eu consider ca esti o persoana realizata, care are incredere in propriile forte si este un luptator adevarat. Tu cel care citesti acum acest articol poti spune ca ce e scris aici e un sablon, ca asta ar fi idealul. Nu e chiar asa, stresul cu care iti castigi tu banii si care este provocat de munca pe care o faci poate fi inlocuit cu o gandire pozitiva. Nu am o reteta pentru asta, stiu doar ca daca vrei sa fii cel mai bun fa ce iti place, dar fa-o bine, evitand astfel povara superficialitatii.

duminică, 16 noiembrie 2008

Clipa fatala


Ma gandeam cum e cu o clipa inainte sa mori. Poti sa fii constient de asta, sa simti ca acela e momentul, sa rostesti un ultim cuvant si dupa...Cel mai adesea cand te gandesti la etapa aceea esti cuprins de un sentiment de frica, o frica de necunoascut as putea zice, poate ca tu astepti sa treci cu bine de asta si dupa va fi totul ca inainte, dar nu. Sufletul se desparte de trup, cu greu cand se gandeste cate a facut pe lumea asta, cand se gandeste la prieteni, familie. Dar sa revin, esti intr-un pat si te gandesti la tot, la toate, la nimic, ai senzatia aia ca vrei sa pleci linistit, deci vrei sa te impaci cu cei din jur pentru ca stii ca daca nu o faci atunci nu mai ai cand. Deodata se taie filmul, plutesti...te privesti, toti plang in jurul tau dar tu nu esti acolo, ce ciudat...Nu intelegi de ce plang si sunt tristi, tu te simti atat de bine, ai o senzatie de libertate, s-a intamplat ceva? de ce nu sunt atenti la tine? si nu intelegi. Hei!!!sunt aici sunt bine, vorbele-ti ramand ca un ecou rece in trupul acoperit de lacrimi. Continui sa mergi fara sa privesti in urma. Curand senzatia de eliberare se transforma intr-o singuratate profunda, dar e liniste...pacat.