Oamenii care se ocupă de promovare sunt foarte pricepuți, ei pot transforma o melodie mediocra, chiar agasantă într-una pe care ajungi să o iubești. Paradoxal nu?
Mecanismul funcționează extraordinar...pentru ei, fiindcă eu ajung să ascult atât de mult o melodie, dar de reținut este faptul că o ascult fără să-mi doresc lucrul ăsta în mod voluntar. Astfel o auzi la radio în mașina personală sau nu, o auzi în mijloacele de transport în comun, în magazine, pe stradă, la alții.
Haideți să fim serioși, am ajuns în situația în care știm pe dinafară versurile melodiei care ne enervează, ba mai mult, o și fredonam. Suntem genul...stai să vezi că acum vine versul ăla super stupid și începi și tu să cânți împreună cu artistul tău devenit preferat între timp.
În cazul de față vorba înțeleaptă, pofta vine mâncând se aplică perfect în industria muzicală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu