Cercul nesfârșit

Poate un angajament, o promisiune, o declarație de dragoste, o validare a unui eveniment posibil și probabil din viitor, dar EL a ales ca în acea seara simplă de primăvară să-i spună altfel te iubesc, oferindu-i cercul nesfârșit care era o punte între inimile lor. I-a dăruit un inel mic și fragil care poate i-a amintit de începutul relației dintre ei doi, dar în același timp l-a făcut să aprecieze prezentul alături de persoana dragă sufletului său.

Niciunul nu aștepta ca celălalt să confirme fapte din viitor care să fie declanșate de micul gest, doar se îmbătau cu zâmbetul de pe buzele partenerului, se cufundau în privirea plină de iubire și din îmbrățișarea care parcă îi transforma într-o singură persoană.

De la distanță erau doi tineri îndrăgostiți, dar când te apropiai îți dădeai seama că este mult mai mult de atât, un El și o Ea care pășeau mai sigur cu fiecare pas către o relație bazată pe iubire, respect și suport necondiționat. Se vedea în ochii lui că ar fi făcut orice ca să o știe mereu fericită și în siguranță, iar ea îi transmitea dragostea și liniștea prin simpla atingere plină de gingășie. Un cerc nesfârșit desenat atent în fiecare zi, care crește în inima fiecăruia dintre cei doi.

Cutiuța cu sentimente

Desfaci ușor conținutul misterios al cutiuței și ești surprins să te găsești pe tine în interior, dar nu ești singur ci lângă tine este și ea. Descoperi acolo o fotografie pe care nu ți-o amintești că ai făcut-o, cu voi doi, în care sunteți foarte fericiți. Apoi după ce mai cercetezi atent interiorul mic al cufărului descoperi doar fotografii, pe unele ți le amintești, în unele te recunoști, iar în altele pari mai bătrân, în unele ea plânge, apoi este bucuroasă, în altele pur și simplu vi se citește iubirea în privire.

Curiozitatea te face să mergi mai departe și să examinezi, oare ce o să mai descoperi acolo? Apoi îți dai seama că pe spatele fiecărei imagini este un mesaj, sunt vorbe pe care ai fi vrut să i le zici, dar poate așteptai momentul potrivit, sunt cuvinte spuse când avea mai mare nevoie de susținere, sunt replicile poveștii voastre de dragoste. La unele nici nu înțelegi mesajul, dar inima îți tresare cu putere, e un sentiment ciudat, dar plăcut.

În acea cutiuța mică, neatrăgătoare, ați regăsit momente din trecut, prezent și viitor, toate s-au contopit și pentru o clipă ați depășit barierele timpului, poate a fost real, poate a fost doar un vis tot ce ați văzut acolo. Dar doar în voi doi stă puterea de a transpune gândurile în prezent, de a face distanțele să dispară, de a transforma cuvintele în emoții, atingerea timidă în sărut pasional. La voi se află cheia cu care puteți deschide de fiecare dată lacătul cutiuței cu sentimente. 

Gesturi mărunte

Întotdeauna faptele au contat într-o relație, cuvintele sunt destul de importante dar trebuie să nu rămâi blocat în sfera vorbelor dulci și atât. Cel care iubește acționează, surprinde, se bucură, pasivitatea nu-l caracterizează prea mult timp. Pentru că deși poate părea așa, relația dintre doi oameni nu stagnează, ea este într-o continuă adaptare, schimbare și se modifică în mod constant.

Gesturile mici au stat la baza relațiilor mari, asemenea unui copil care se transformă pe zi ce trece în adultul de mâine. El are nevoie de multe lucruri pentru a se dezvolta optim, la fel cum este și o relație, mică și firavă la început, gata să se dărâme la cea mai neînsemnată adiere de vânt. Dar dacă ai grijă de ea, oferindu-i tot ce are nevoie, fiind tu, iubind, susținând, înțelegând și ajutând pe cel de lângă tine, sunt șanse mari să devină ceva care să-ți ofere echilibru și satisfacție constant.

Momentele frumoase se vor aduna în timp, zâmbetele și lacrimile vor fi și ele acolo, dar umbra nu va poposi prea mult pentru că soarele este prea puternic pentru a lăsa norii să se adune pe cerul iubirii prea mult timp. Și astfel îți vei da seama că între toate momentele de veselie, de discuții lungi, de certuri mici și stupide și între toate glumele dintre voi, v-ați îndrăgostit unul de celălalt.

Salt în gol

Este acolo să-ți ofere curajul să te arunci în hăul speranțelor pentru a reuși să simți gustul victoriei, să știi că poți mai mult, să fii cea mai bună variantă a ta din prezent. E gată să îți spună o vorbă potrivită și să te ajute să-ți învingi teama de înălțimile dezamăgirilor, să pășiți amândoi pe marginea prăpastiei fără să vă gândiți să renunțați unul la altul.

El e plasa ei de siguranță, e mâna care o va ajuta să se ridice atunci când va cădea, e suportul moral care o va face să vrea să încerce iar. E persoana pe care o va susține mereu, o să fie acolo chiar lângă ea și nu o va lăsa să-i fie frică de nimic. Deoarece pentru a fi fericit nu e nevoie să fii o persoană extraordinară, e suficient să găsești o inimă pură care să bată la fel cu a ta. Va pluti în aer și va simți pentru puțin timp că poate zbura ca mai apoi să alunece în brațele lui și să se simtă în siguranță.

E relația în care ai curaj să sari în gol pentru că ai încredere în partener că va fi acolo pentru tine, chiar și atunci când fizic nu e, mai ales atunci. Două entități libere să exploreze totul în jurul lor, să descopere iubirea, suferința, speranța, să trăiască!

Trup dezbrăcat

Nu e de ajuns să îi vezi trupul gol în fața ta pentru a vedea persoana cu adevărat, dezbrăcată de secrete. Va fi fără haine dar cu multe lucruri de ascuns, cu temeri, complexe, dezamăgiri și răni care nu se văd pe corp. Trebuie să studiezi și să vrei cu adevărat să cunoști pe cel ce sta acum lângă tine, să dezbraci fiecare strat și să atingi esența. De acolo totul începe să fie real și autentic fără un ambalaj care te poate distrage din a iubi profund.

Atracția ține într-o oarecare măsură și de aspect, dar dacă se rezumă doar la atât, e ca o casă frumoasă pe o fundație șubredă, care nu se vede dar timpul va ruina toată măreția construcției. Dacă iubești doar fizicul celui de lângă tine este riscant și fragil, tu speri că acea casă va fi la fel de frumoasă și la interior, dar nu ai curajul din a te opri să-i admiri splendoarea îmbătătoare din afară. Trebuie să-ți dorești să sculptezi în inima ta chipul celui iubit și ochii tăi să fie oglinda în care să se reflecte chipul dragostei tale.

Mâinile tale descriu mișcări abracadabrante pe trupul persoanei iubite, ajungi să-i simți bătăile inimii care nu mai respectă nicio cadență, vorbele sunt de mult uitate, gândurile se sincronizează, rațiunea a fost învinsă de sentiment, acum sunteți voi, doua trupuri în care locuiește un singur suflet. O iubește așa cum un om care se îneacă iubește aerul și l-ar distruge să o aibă doar un pic. 

Focul aprins

A privit-o și și-a dorit să îl iubească pentru ceea ce este cu adevărat, nu doar în momentele bune și drăguțe, cufundate în pasiune și romantism. E un foc pe care amândoi îl alimentau cu surcelele iubirii lor, cu tot ce îi ține împreună și îi face să se bucure de căldura degajată de acea flacără. Nu e ușor să-l aprinzi, se poate stinge destul de repede fără ca măcar să știi că a fost acolo, rămâi doar cu o speranță ireală. Dar odată ce l-ai pornit ai grijă de el, găsește echilibrul.

În doi poate fi mult mai ușor dacă partenerii rezonează cu adevărat, altfel devine o muncă dificilă a cărei destinație este insuccesul, dezamăgirea și frigul din suflet. Sarcinile trebuie împărțite egal, după capacitatea fiecăruia, dacă ambii fac același lucru bine, vor rămâne multe aspecte la care niciunul nu va vrea să se implice. De ce? Nu vor să părăsească zona de confort, nu vor să fie puși în acea lumină a riscului de a pierde sau a câștiga, preferă o siguranță seacă. Preferă un fum gros decât o flacără vie care să ardă continuu în ei.

O relație e ca focul, trebuie alimentată, trebuie să lupți pentru ea, pentru voi, exact așa cum o faci și pentru celelalte planuri ale vieții tale. Nu lăsa totul în seama destinului sau a celuilalt, iubirea trebuie dublată de alte lucruri esențiale. Astfel dacă vrei să o menții vie și interesantă trebuie să investești sentimente, eforturi și răbdare. El va fi îmbrățișarea care o va face să spună că nimic nu e imposibil, iar ea va fi sărutul care îi va da încredere să facă totul posibil.

Vrei o casă doar a ta

Este în natura oamenilor să-și dorească să aibă unde locui, un spațiu ferit, unii privesc o casă ca locul care îi ferește de intemperiile vremii, alții găsesc acolo echilibru și iubire. Mulți semeni nu consideră că au nevoie de o locuință pentru a fi fericiți, pentru că în fond un loc unde să stăm împreună cu persoanele dragi nouă, este doar un loc, noi îi dăm o însemnătate.

Dar în actualitatea zilelor pe care le trăim cu toții îți vei da seama mai devreme sau mai târziu că vrei să te așezi la casa ta, ca vrei să ai o familie și automat acești doi mari piloni locuința și familia merg mână în mână, sunt doua jumătăți ale aceluiași întreg. Nu putem sta toată viața într-o chirie sau putem dar vom fi oare cu adevărat fericiti, ne vom simți împăcați? e doar ceva tranzitoriu către o casă a ta, pe care chiar tu ai proiectat-o, poate chiar tu ai construit-o și căruia îi poți spune acasă.

Conceptul de casă modernă este ceva relativ, ține doar de modernismul prezentului cu ceva accente spre un presupus viitor incert. Nimeni nu mai dorește acum o casă de chirpici, dar acum ceva ani buni erau foarte la modă, chiar și eco dacă ar fi să păstram trendurile din prezent. Astfel ajungem în situația de a căuta sau face proiecte de casă sau de a apela la o persoana care este specializată și care ne poate sfătui în această chestiune. Un alt aspect ce nu merită neglijat și de la care se începe este prețul, vrei să nu te coste o avere, vrei să fie o afacere bună, chiar dacă banii pe care îi investești în casă nu îi vei mai recupera probabil nici în situația în care o vei vinde. 

Recapitulând, îți dorești o locuință modernă, ieftină, în care să te simți ca acasă și proiectul potrivit poate fi la un pas de tine, poate fi mai aproape decât crezi. Trebuie doar să-ți dorești cu adevărat acest lucru și să începi să faci ceva în direcția asta.  

Locul gol din tine

E spațiul acela în care vrei să pui ce ai mai frumos și ce prețuiești mai mult dar care rămâne de multe ori gol, care adună lipsa, dar unde vei așeza mereu oameni dragi. Poate fi locul din casa ta ori din inima ta, e un loc doar al tău în care aduni amintiri ca mai apoi să le ștergi, aduni speranțe ca mai apoi să se preschimbe în lacrimi, e locul în care poți iubi și poți suferi în egală măsură.

Nu o să-ți dea nimeni o hartă ca să atingi această destinație din tine, dacă nu ai găsit-o până acum înseamnă ca nu ți-ai dorit cu adevărat, că nu ai avut nevoie...până acum, apoi începi disperat să cercetezi, să scormonești, să deranjezi alte spații din inima ta căutându-ți liniștea sediului în care tu ești unic proprietar. Se spune că dacă inima îți este goală ea va fi mereu pregătită pentru oricine va veni, va fi receptivă la orice. Însă în inima celui ce nu iubește cu adevărat, multe persoane își pot găsi locul, dar în inima celui ce iubește doar acea persoană.

Cum știi că cineva este potrivit pentru a acoperi spațiul gol, acel hău care capătă contur pe zi ce trece? Trebuie să alegi persoana care îți poate citi în suflet pentru că aceea întotdeauna va avea un loc special în inima ta, iar restul vor cutreiera neștiind încotro se îndreaptă ca mai apoi să-și continue drumul.

Bucăți de suflet în cuvinte

De multe ori aș vrea să pot spune totul într-un singur cuvânt, doar unul care să cuprindă toată esența mesajului meu. Să fie privirea care nu mai are nevoie de nimic în plus, zâmbetul călduros care se transformă într-un sărut, pasiunea dintr-o plimbare noaptea fără destinație dar alături de omul pe care îl vrei alături până la final.

Sunt de prisos toate lucrurile care se pot întâmpla între începutul unei fraze și finalul ei. Dar poate ele dau acea strălucire, dau acel înțeles pe care doar ei îl știu și dintr-odată înșiruirea de cuvinte are un sens. E o frază care nu se mai termină, ambii mai adaugă ingredientul lipsă, puțină iubire azi, mult haos mâine, ca mai apoi totul să sfârșească în dragoste și să se reia la nesfârșit. E frumusețea și farmecul atunci când doi gândesc ca unul, când modelează prezentul nesigur într-un viitor doar al lor. Sunt doua jurnale contopite într-o carte în care ambii își aduc aportul, acolo au notat totul despre ei, e locul unde s-au văzut prima oară, e melodia lor, e prima atingere, ultima ceartă, momentele de singurătate, dar și cele ne neuitat petrecute în doi.

Fiecare cuvânt scris poate fi înțeles doar de celălalt, e cartea pe care doar ei o pricep, pentru restul nu o să aibă noimă pentru că universul se rezumă doar la EL și EA acolo. Dar poate să vină și momentul în care nici pentru ei termenii nu o să mai aibă sens și atunci o să se oprească din a scrie împreună, vor porni ambii în căutarea cuvintelor pierdute. Peste ani când vor redeschide cartea aceea prăfuită poate vor găsi în interiorul ei bucăți de suflet sau frimituri de haos în acele cuvinte. 

Hai să ne grăbim în pași mici

La început totul era minunat, la început ai cele mai multe speranțe, la început nu suferi dacă lucrurile se termină brusc pentru că la început persoana de lângă tine prinde contur în imaginația ta, e de multe ori prea departe de realitate și timpul o demonstrează rapid. El se grăbea să o impresioneze, să-și prezinte într-o notă cât mai bună toate calitățile, ea vrea să strălucească pentru el, să fie fără de greșeală.

Se pregăteau prea repede pentru ceva ce nu avea viitor, pentru ceva ireal, ei încercau să fie perfecți în speranța unei relații fără cusur. Se îndepărtau pe zi ce trece de ceea ce își doreau, nu știau unde greșesc, dar continuau să jubileze în lumina pozitivă. Lucrurile nu stau deloc asa, nu suntem fericiți tot timpul, nu avem zile bune mereu, suntem predispuși greșelilor în fiecare minut, facem rău ca mai apoi să regretăm, rănim și ne ascundem în spatele unui iartă-mă spus pe un ton stins. Și uite așa suntem atrași în acest tandem al iluziilor, pentru că nici noi nu suntem sinceri total față de partener iar la rândul său nici acea persoana nu poate fi și după câteva zile, poate câțiva ani, te trezești în fața ta cu un om pe care nu-l cunoști, care te sperie. Încerci să-ți amintești primele luni ale relației când totul era minunat și nu reușești, sunt prea departe, prea adânc îngropate, iar voi doi ați pus casa pe o fundație prea șubredă.

Și atunci hai să ne grăbim în pași mici, dar siguri, în pași apăsați și apropiați. Să lăsăm urme și să nu ne rușinăm să le privim, să fim mândri de tot ce am lăsat în urmă și ce vom face în continuare. Să privim acei doi copii puri din noi care vorbesc sincer și din inimă:
-Te iubesc!
-La fel ca oamenii mari?
-Nu, eu te iubesc cu adevărat!

Repară, nu arunca!

S-a temut întotdeauna că o va găsi, întâmplător pe strada puțin luminată, rece și goală. Acum a găsit-o și nu se mai teme de nimic. Pe aleea aia scăldată în bezna neîncrederii, acum felinarele nu se mai sting niciodată, ard mereu, din ce în ce mai cald și puternic.

Sunt doi aparent ideali, asemănători, potriviți unul pentru altul, dar atât de diferiți, îi separă parcursul pe care l-au avut în viață, dezamăgirile cu care s-au confruntat, oamenii pe care i-au îmbrățișat și care au lăsat răni care încă sângerează. Ambii au un defect, au încredere prea multă în oameni și prea puțină în ei, de asta au fost abandonați pe strada în care totul se vede în alb și negru, cel mult în tonuri de gri și unde nicicând nu pot prinde contur adevăratele culori ale seninătății și iubirii. Dar destinul a făcut să-i aducă împreună, pe aceste doua suflete peticite, cusute pe viu și într-un permanent proces de vindecare.

Din păcate aruncăm oameni, suflete, vise, speranțe și trecut, decupăm bucăți mari din evenimentele întâmplate și le ardem nepăsători fără să conștientizăm că dispărem odată cu ele. Iubirea nu se pierde, iubirea se transformă în cineva pe care parcă îl știai cândva și din care acum se scurge încet orice picătură din ce ar fi putut fi. Unii oameni își creează propriile furtuni, iar apoi se supără că plouă, dărâmă în loc să încerce să construiască, aruncă fără să stea pe gânduri și apoi regretă că nu au reparat.

Barometrul iubirii

Sunt frunze ce nu cad oricât de tare ar bate vântul, precum și inimi ce nu se despart nicicând, chiar dacă sunt departe. La fel de bine frunza care era verde odată se poate desprinde singură de creanga sa, exact atunci când nimeni nu se aștepta. Ajunge jos în noroiul gros care o să o acopere și în final se va descompune, dar înainte de asta va privi ramura de care odată a aparținut și va spera. Sunt și inimi care bat atât de aproape dar niciodată la unison, două inimi triste care strigă fiecare separat și diferit.

Am început să măsor lucrurile cu inima. Când iubești, mereu descoperi ceva bun și care îți place în omul care îți e alături. Găsești lucruri frumoase în cel de lângă tine fără să le cauți, fără să le aștepți și fără să speri la ele. Se produc schimbări neîntrerupte în viața voastră comună, nimic nu rămâne pe loc, totul oscilează între un trecut apus și un viitor incert. Mereu ai puterea să faci ceva dar câteodată e mai bine să lași lucrurile să își urmeze cursul agitat al sentimentelor, al vieții.

Uneori gândim prea mult și ajungem să iubim prea puțin, mai puțin, să iubim stins omul de lângă noi, să ajungem o flacără gată să se fie doborâtă de vânt, fără să ținem cont că acolo e putere să aprindă iarăși un foc și mai pasional și de nestăvilit. Analizăm totul mult prea rațional, folosim un barometru rece care ne va face să fim distanți de oamenii calzi și blânzi. Vedem mereu o vreme care rămâne neschimbată și mohorâtă, un cer mereu negru și greu. Iubirea lor îi face să fie mereu scăldați în raze calde pentru că ei au mereu soare în suflet și privire.  

Atenție, motor, acțiune!

Ești actorul principal în filmul pe care îl scrii zilnic, în fiecare moment mai adaugi cuvinte în scenariu, ca mai apoi să le tai și tot așa, dar progresezi chiar de crezi că stai pe loc. Și mereu monologul tău poate deveni un dialog plin de subînțelesuri. E rolul pentru care trebuie să fii tu pentru a fi cu adevărat aplaudat, dacă încerci să pari altcineva nu ai nimic de câștigat.

Persoana de lângă tine trebuie să fie filmul acela pe care îl privești și îl înțelegi fără subtitrare. Filmul în care tu vrei să devii protagonist și neapărat să ajungi până la finalul fericit pe care vi-l doriți amândoi. Filmul ăsta va avea mai multe părți și tu trebuie să fii conștient de acest aspect, să te prezinți și să dai probe pentru a fi distribuit în toată seria care poate trece ușor de la romance la dramă fără să-ți dai seama.

Dar ca în orice film de succes, actorii buni sunt redistribuiți mereu și păstrați, de la ei pleacă totul, ei dau savoare și se regăsesc în pielea personajului. În cazul în care simți la un moment dat că locul tău nu mai e în acea producție, pleci pentru a nu strica desfășurarea lucrurilor. Nu are rost să te prefaci deși poate asta ar fi cel mai la îndemână, actoria în viață ține de autenticitate nu de simulare. Nimănui nu-i place să vadă un film prost, cu atât mai puțin să joace într-unul.

Dragostea nu se măsoară în ani

Niciodată anii nu vor valida o relație dintre doi oameni, nu va fi suficient, ei vor fi doar martori ai momentelor speciale dintre ei. Mulți sunt mirați când aud diferite persoane că se despart după 5 sau 10 ani, e ca și cum după un număr de zile împreună ei sunt sortiți să fie nefericiți, trebuie să perpetueze în greșeli, să se chinuie continuu în a face lucrurile să meargă, în a se convinge singuri să mai dea o șansă.

Iubirea nu are nevoie de timp, în schimb oamenilor le trebuie, vor să fie convinși că o să fie respectați, prețuiți, înțeleși și îmbrăcați în dragoste sau poate că nu vor să dezamăgească persoana de lângă ei. Dacă teama îți intră în inimă sentimentele sunt pătate, nu le mai poți curăța, dacă ești într-o relație toxică și speri că lucrurile vor deveni mai bune, nu se va întâmpla deloc așa, va interveni despărțirea mai devreme sau mai târziu. Dacă îți e frică să începi o nouă relație cu o persoană probabil ea nu e potrivită pentru tine, dacă ar fi fost nu ai mai fi stat pe gânduri. Trebuie să evadezi din labirintul enigmelor și să începi să fii tu.

Nu contează anii pe care îi ai împreună cu persoana iubită ci momentele frumoase pe care le-ați trăit unul lângă altul. Întrebarea de câţi ani sunteţi împreună mi se pare irelevantă, în schimb dacă pui pe cântar momentele în care ai simţit că eşti iubit şi clipele în care nefercirea te-a făcut să fii singur şi incomplet ar trebui să ai răspunsul mult dorit. Acela de a pune punct sau virgulă acelei relaţii. Dragostea nu se măsoară în ani ci în colecţia de zâmbete, de îmbrăţişări, de priviri, de vorbe şi săruturi pe care le-au adunat doi oameni. 

Stârșit de timp

Cândva el a iubit doi ochi verzi, apoi au devenit căprui, după albaștri, iar în final a încetat să mai privească doar culoare ochilor ci a privit nuanța din sufletul fetei. Mereu era alta, dar îi era teamă de fiecare dată, începuturile i-au fost de multe ori și finaluri, zâmbetul niciodată nu i-a fost bucuros, ci doar unul trist, temător. Era un copil care se speria că va fi fericit, de ce să i se întâmple lui un lucru frumos? Nu făcuse nimic să merite asta.

În căutarea de a găsi jumătatea perfectă pentru el, uita că sufletul său devenea tot mai mic, șubred, de fiecare dată când alerga plin de speranță în direcția iubirii, nu făcea altceva decât să se îndepărteze. Niciodată nu a putut spune tot ce gândește, iar când a făcut-o nu s-a întâmplat nimic, probabil nu era persoana potrivită în fața căreia s-a deschis sau poate tocmai pentru că era. Apoi și-a dat seama că nimic din ceea ce este real nu poate fi amenințat sau distrus și că nimic din ce este ireal nu există și nu trebuie lăsat să îl afecteze.

Acum e sfârșit de timp, de un timp pe care l-ar fi putut petrece împreună sau separat, un timp al furtunilor din suflete, al liniștii din inimi. E acel timp în care vrei să acționezi dar îți dai seama că trebuie să stai și să te privești, un timp al răspunsurilor mute, al tăcerii prelungi și grăitoare. Poate că în acea zi nu vei mai avea nevoie să planifici ceva și simpla prezentă a persoanei potrivite va fi punctul de plecare spre orice vă doriți. Lumea nu o să mai vi se pară mare ci doar accesibilă. Ăsta e efectul pe care ți-l dă siguranța de a fi cu omul potrivit alături.

Prietenul adevărat

E acea persoană pe care o uiți și de care îți aduci aminte când îți e cel mai greu, e genul de om în a cărui mâni poți să-ți pui sufletul fără teamă și care te va înțelege mereu. Nu se va supăra niciodată că nu-l cauți, că nu vorbiți banalități sinistre zilnic, dar va fi acolo ori de câte ori tu vei avea nevoie, pentru că această relație va fi mereu reciprocă. Deși nimeni nu va contoriza, amândoi vă veți simți la fel de apreciați și înțeleși după ce vorbiți.

E genul de relație care nu mai are nevoie de nimic, nu vrei să evolueze, nu vrei să regreseze, vrei ca omul ăla să fie acolo ori de câte ori ai nevoie și nu e nimic egoist în asta, pentru că și tu ai face tot ce îți stă în putere pentru a fi acolo la rândul tău. Pentru a fi umărul pe care plânge, pentru a oferi îmbrățișarea care îl ajută să meargă mai departe, pentru a sări amândoi până la stele de bucurie.

Tu trebuie să prețuiești genul ăsta de om, trebuie să-l ții cât mai aproape de sufletul tău, să îl asculți cu inima, fără să-ți aștepți grăbit rândul la replică și doar să-i arăți prin priviri blânde un întreg univers, să te dezvălui pe tine. Adevărata relație de prietenie dintre doi oameni mereu va rezista timpului, distanței și tăcerii.

Importanța persoanelor pe care le întâlnim

Nimic nu e întâmplător și totul este cu un scop, nu vedem oamenii din jurul nostru fără a avea ceva de învățat de acolo, uneori nici nu trebuie să interacționezi cu cineva, dar respectivul îți transmite un mesaj pe care probabil nu-l vei înțelege atunci, poate niciodată. Dar dacă o să decodifici ceea ce primești de la mediu înconjurător totul va căpăta contur, vei deveni o varianta îmbunătățită a propriei persoane.

În viața fiecăruia apar oameni care ne însoțesc în călătoria asta, în acest labirint a cărui soluție trebuie să o găsim singuri pentru a reuși, pentru a ajunge la acel echilibru pe care toți îl căutăm. Cei din jur sunt lecții de viață sau cărți închise pentru noi, dar pe care putem alege să le cercetăm, de fapt ne căutăm pe noi în ceilalți. Suntem atât de bucuroși când găsim pe cineva care se aseamănă cu noi, cu care avem atât de multe în comun, pe care parcă îl știm de o viață. Și o să mergem alături de el în viață până când și-a terminat lecția pe care avea să ne-o transmită. Apoi la fel de neașteptat cum a pătruns în universul nostru va și ieși fără să ne dăm seama, nu are rost să-l mai căutăm, nu l-am mai recunoaște apoi pe acel om, va fi altul, de care poate are altcineva nevoie mai mare decât noi.

Așa se termină prieteniile, iubirile, relațiile, așa se nasc și mor oamenii, doar pentru a face loc altora, e cursul vieții, bunicul moare pentru a face loc nepotului. O etapa se termină, iar alta stă să înceapă, nu noi alegem momentul când întâlnim persoane importante sau când acestea ies din viața noastră, poate de acest aspect e responsabil destinul sau poate providența. Cert e ca mulți oameni aleargă căutându-și neîncetat împlinirea, dar o persoană înțeleaptă va încerca mereu să găsească simplitatea din jurul ei.

Nu ai de ce să suferi

Când iubești persoana potrivită nu ai de ce să suferi, dacă se întâmplă asta, ceva nu e în regula, cele doua jumătăți ale întregului nu se potrivesc perfect și continuarea nu ar face decât să scoată și mai mult la suprafață urâțenia chipurilor bine ascunse sub măștile groase pe care le poartă cei doi.

În camera goală ei se priveau fără să scoată un sunet, dar gândurile bubuiau pereții tăcuți care aveau acum umbre stranii ce parcă descriau o mișcare alambicată. Ea se temea, iar el i-a strâns mâinile la pieptul său, a făcut-o să înțeleagă că este acolo pentru ei doi. A plecat apoi spunându-i că în iubire doi sunt unul singur, iar ea a rămas să se gândească, camera a devenit și mai întunecată, agravând mai mult incertitudinea din adâncul ei.

Iubirea e făcută să mângâie sufletul, în niciun caz să-l rănească. Dacă cel pe care îl iubești te întristează, te face să speri că se va schimba, ca va fi altcineva decât e în prezent, ca te simți singur deși ești în doi, îți face chipul să fie brăzdat de lacrimi amare nu e persoana cheie. Poți să încerci să faci minuni dar totul se va termina și nu ai de ce să suferi ci să fii bucuros că acum știi că trebuie să cauți în alt loc. Acel partener autentic al tău îți va desena mereu un zâmbet pe chip, te va face să te simți special chiar dacă ți se pare că ai cea mai proastă zi și te va aștepta oricât ar dura călătoria, va fi acolo la final.

Dragostea declarativă

Iubirea asta are mai multe forme, la început e multă chimie și fizică, iar apoi se transformă ușor în alte materii, pe care nu le-am învățat nicăieri. Ajungem să le pricepem odată cu oamenii pe care i-am iubit în viața noastră. Dar rănile acelea adânci din care cândva țâșnea un șuvoi de iubire, acum s-au cicatrizat și te-au făcut să înțelegi multe lucruri despre tine, despre cum să faci data viitoare pentru a nu persista în greșeli.

De ce nu trebuie să stea lipite tot timpul doua persoane care se iubesc cu adevărat? Pentru că nu despre asta e vorba și nu a fost niciodată, nu ai nevoie de așa ceva pentru a simți iubirea autentică. Nu e un drum pe care să-l urmezi și la final îți vei întâlni partenerul, tu ești autorul care scrie cu pasiune în acea carte care era imaculată la început, tu ai puterea de a lua decizii și de a fi nehotărât. Răspunsurile vor fi mereu la voi doi.

E un păcat capital să fii doar genul declarativ în dragoste, să îi aduci și luna de pe cer ori să zbori când ești cu persoana pe care o iubești...ce paradox ca ești capabil de multe lucruri imposibile, dar omiți lucrurile mici și simple care mereu au fost calea corectă. Calea spre inima voastră, fără măști, fără minciuni, doar vorbe țipate în șoaptă. Alege, în schimb, dragostea demonstrativă, poți să-i spui multe lucruri, dar fă-o să fie sigură că vei fi capabil să și le faci la momentul potrivit.

Păstrează aparențele, spune te iubesc!

E ziua potrivită să fie declarativ, să apese butonul ăla de romantism, doar sunt Dragobetele. Trebuie să o convingă că încă mai e ceva între ei, trebuie să aducă dovezi constant, așa e dragostea lor sau cel puțin așa cred ei că trebuie să facă când doi oameni se iubesc.

Se ridică repede de lângă ea și o sărută încet pe frunte, ea se trezește buimăcită, nu e obișnuită cu astfel de gesturi. Ei nu fac așa ceva, dragostea lor e diferită prin inactivitatea din majoritatea timpului pe care ei în petrec împreună. El pornește la fel de repede spre serviciu cu gândul să o mai sune peste câteva ore să-și exprime sentimentele efemere dar aparent eterne pentru ea, dar va uita relativ rapid de acest gând.

Toată ziua nu s-a gândit deloc la ea, doar spre întoarcerea acasă mintea i-a fost asaltată de idei despre ei doi, s-a gândit că trebuie să-i ia flori dacă vrea să aibă liniște. A fost fericită când le-a primit, ea și-a încărcat bateriile cu te iubesc, iar el de liniște. Mâine vor uita tot, ea va aștepta o perioadă gesturi goale din partea lui, care vor veni când și când. Ei nu se iubesc, ei doar se prefac, sunt profund preocupați de alte aspecte și sunt doar colegi de viață. Vor să păstreze aparențe, dar nu știu nimic, nu au cunoscut iubirea care se simte, care se respiră ci doar pe cea care trebuie să o țipi, să o declari și să o uiți.