Hai să ne grăbim în pași mici

La început totul era minunat, la început ai cele mai multe speranțe, la început nu suferi dacă lucrurile se termină brusc pentru că la început persoana de lângă tine prinde contur în imaginația ta, e de multe ori prea departe de realitate și timpul o demonstrează rapid. El se grăbea să o impresioneze, să-și prezinte într-o notă cât mai bună toate calitățile, ea vrea să strălucească pentru el, să fie fără de greșeală.

Se pregăteau prea repede pentru ceva ce nu avea viitor, pentru ceva ireal, ei încercau să fie perfecți în speranța unei relații fără cusur. Se îndepărtau pe zi ce trece de ceea ce își doreau, nu știau unde greșesc, dar continuau să jubileze în lumina pozitivă. Lucrurile nu stau deloc asa, nu suntem fericiți tot timpul, nu avem zile bune mereu, suntem predispuși greșelilor în fiecare minut, facem rău ca mai apoi să regretăm, rănim și ne ascundem în spatele unui iartă-mă spus pe un ton stins. Și uite așa suntem atrași în acest tandem al iluziilor, pentru că nici noi nu suntem sinceri total față de partener iar la rândul său nici acea persoana nu poate fi și după câteva zile, poate câțiva ani, te trezești în fața ta cu un om pe care nu-l cunoști, care te sperie. Încerci să-ți amintești primele luni ale relației când totul era minunat și nu reușești, sunt prea departe, prea adânc îngropate, iar voi doi ați pus casa pe o fundație prea șubredă.

Și atunci hai să ne grăbim în pași mici, dar siguri, în pași apăsați și apropiați. Să lăsăm urme și să nu ne rușinăm să le privim, să fim mândri de tot ce am lăsat în urmă și ce vom face în continuare. Să privim acei doi copii puri din noi care vorbesc sincer și din inimă:
-Te iubesc!
-La fel ca oamenii mari?
-Nu, eu te iubesc cu adevărat!