vineri, 27 februarie 2015

Importanța persoanelor pe care le întâlnim

Nimic nu e întâmplător și totul este cu un scop, nu vedem oamenii din jurul nostru fără a avea ceva de învățat de acolo, uneori nici nu trebuie să interacționezi cu cineva, dar respectivul îți transmite un mesaj pe care probabil nu-l vei înțelege atunci, poate niciodată. Dar dacă o să decodifici ceea ce primești de la mediu înconjurător totul va căpăta contur, vei deveni o varianta îmbunătățită a propriei persoane.

În viața fiecăruia apar oameni care ne însoțesc în călătoria asta, în acest labirint a cărui soluție trebuie să o găsim singuri pentru a reuși, pentru a ajunge la acel echilibru pe care toți îl căutăm. Cei din jur sunt lecții de viață sau cărți închise pentru noi, dar pe care putem alege să le cercetăm, de fapt ne căutăm pe noi în ceilalți. Suntem atât de bucuroși când găsim pe cineva care se aseamănă cu noi, cu care avem atât de multe în comun, pe care parcă îl știm de o viață. Și o să mergem alături de el în viață până când și-a terminat lecția pe care avea să ne-o transmită. Apoi la fel de neașteptat cum a pătruns în universul nostru va și ieși fără să ne dăm seama, nu are rost să-l mai căutăm, nu l-am mai recunoaște apoi pe acel om, va fi altul, de care poate are altcineva nevoie mai mare decât noi.

Așa se termină prieteniile, iubirile, relațiile, așa se nasc și mor oamenii, doar pentru a face loc altora, e cursul vieții, bunicul moare pentru a face loc nepotului. O etapa se termină, iar alta stă să înceapă, nu noi alegem momentul când întâlnim persoane importante sau când acestea ies din viața noastră, poate de acest aspect e responsabil destinul sau poate providența. Cert e ca mulți oameni aleargă căutându-și neîncetat împlinirea, dar o persoană înțeleaptă va încerca mereu să găsească simplitatea din jurul ei.

Niciun comentariu: