Dupa legendele care circula, acesta este o zona unde suntele amutesc, pur si simplu, de unde si porecla de "zona tacuta". Cate ceva se intampla acolo, e adevarat. Legenda a pornit de la faptul ca, aici, undele radio nu se pot propaga usor prin aer, din cauza campurilor magnetice puternice. In anii 1930, un pilot mexican a raportat ca i s-a defectat radioul de bord, in chip misterios, in vreme ce zbura deasupra tinutului; ulterior, si altii au sustinut ca aici radiourile nu functioneaza corect, iar busolele se zapacesc. Ceea ce a adaugat sare si piper acestor istorisiri este faptul ca zona se gaseste localizata intre paralele nordice de 26 si 28 grade latitudine, intre care se afla - pe alte meridiane - si alte locuri interesante, precum piramidele a egiptene, Triunghiul Bermudelor si cetatile sacre din Tibet. Si s-a mai intamplat ceva: in 1970, o racheta Athena a aviatiei SUA a pierdut controlul, a deviat de la ruta, trecand in spatiul aerian mexican si a aterizat in acesta zona. Racheta transporta doua containere cu material radioactiv, drept care o echipa de experti americani a pornit in graba sa recupereze incarcatura. Au cautat trei saptamani racheta pierduta, survoland zona si rascolind desertul; in fine, nu mai lungesc povestea: au gasit-o, au luat niste mostre de sol contaminat radioactiv si au plecat.
Operatiunea a fost, se pare, foarte secreta - adica motivul acestei agitatii a fost secret, pentru ca vanzoleala din desert si de deasupra lui n-avea cum sa ramana secreta (era pe vremea Razboiului Rece, asa ca lumea era si mai isterica decat acum). Pentru ca, la vremea respectiva, nu s-a stiut de ce se intampla tot ce se intampla, lumea a inceput sa-si imagineze ca e vorba despre un fel de Zona 51 din SUA - tot un loc in desert unde se fac cercetari ultrasecrete legate de extraterestri sau cam asa ceva. Adunand laolalta toate aceste informatii si adugand si tendinta spre speculatii, au rasarit o multime de povesti care, insa, nu au fost validate de cercetarile facute pana in prezent: cum ca oamenii nu se pot auzi vorbind unii pe ceilalti, desi se afla la distante mici; cum ca aici se pot vedea destul de frecvent sfere luminoase zburatoare, dar si fiinte umanoide foarte inalte, care cutreiera desertul imbracate in costume mulate de culoare argintie; ca aici e un soi de pol energetic - un loc in care sunt concentrate energiile Pamantului si ca pe partea opusa a planetei ar exista un pol similar… Si uite asa, accesul nefiind restrictionat, zona a devenit rapid o destinatie de top pentru cautatori de OZN-uri, pasionati de mistere si membri a tot felul de secte, care ii asteapta pe extraterestri si organizeaza ritualuri menite sa faciliteze contactele intergalactice.
Trist este faptul ca acest aflux de turisti a dus la o distrugere a lucrurilor cu adevarat pretioase din zona. Fosile si piese arheologice au fost carata cu miile de catre turisti, vegetatia si fauna - care cuprindeau si specii endemice de plante si animale - au fost facute praf, in locul naturii desertice au aparut niste geoglife facute de turisti, pentru turisti, iar populatia saraca din zona a contribuit la declinul propriului habitat adunand si vanzand fosile tuturor calatorilor veniti aici.Locul se bucura in continuare de faima de a fi vizitat de extraterestri si de a fi locul de manifestare a unor misterioase forte telurice si fenomene paranormale, fiind, totodata, un urat si trist exemplu de tinut cazut prada turismului modern, in cele mai daunatoare manifestari ale lui.
Un comentariu:
sursa : Descopera.ro
Trimiteți un comentariu