Usa se deschide larg si zgomotul se reduce brusc, vocea tremuranda a profesorului deja incaruntit inainte de vreme se pierde la jumatatea clasei. Amalgamul de voci si sunete par mai degraba sa descrie un haos ordonat. Stiloul manuit de dascal parca danseaza pe paginile catalogului. Pasii apasati ai profesorului se indreapta spre tabla prafuita, cu o miscare specifica bucata de creta incepe sa lase dare albe. Niciunul dintre elevi nu e interesat de activitatea parca neinteleasa a omului. Chicoteli si vorbe urate se aud din bancile murdare. Un sentiment ciudat acopera clasa care pare a fi ramas fara cuvinte. Ramasese doar el, singur, aparent singur...nu intelegea, era speriat, palmele ii erau jilave, fruntea transpirata. Era doar el, el si se privea intr-un imens neand.
-De ce?se auzi tare o voce, stradania ta nu este rasplatita omule, cei care ar trebui sa te aprecieze te badjocoresc. Viata ta nu este asa cum ti-ai fi dorit, nu intereseaza pe nimeni, oamenii nu inteleg profunzimea vorbelor tale. Esti tu oare fericit?
O voce subtire dar hotarata parca vrea sa raspunda dar nu reuseste. Era ca intr-un vis. Deodata linistea fu taiata parca in doua.
Dar ce este fericirea?
Oare tu esti fericit?
In acest loc fara margini,
Nu poti fi tu implinit.
Nu-mi plec fruntea niciodata,
Viata mea e ca un rol,
Pe o scena infierata,
Eu nu sunt decat un sol.
Adaptat sau nu...se poate
Eu sa fiu si tu incerci
Ca inainte de taote
Gandul sa mi-l intelegi
Lumea mea mi-e muza mie
Luna eu o preaslavesc
Pe cand tu esti pe vecie
Condamnat de nu gresesc
Eu ma bucur de oricine
Ma asculta si-ntelege
Taina vorbelor divine
Care nu au nicio lege
Pleaca tu acum ispita
Nu-ncerca sa ma atragi
In a ta lume sortita
Doar raului care-l faci
Deschide ochii brusc si nu vede nimic decat o clasa goala, luminata vag de luna care parca fusese martora la tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu