Sir Stirling Moss a concurat în Argentina cu un Porsche 550 Spyder, lucur pe care Jorge Vasquez, fondatorul JVA, nu l-a uitat şi a creat o replică a legendarului model. Mult mai ieftinp , versiunea look-a-like are motoare de la VW, cel de bază fiind un 1.8 de 100 CP. Noroc că are o masă de doar 720 kg, deşi s-ar putea mult mai bine.

Un model similar cu dv/dt, replică tot la Lotus 7 este şi Chinkara Roadster 1.8 S, făcut în India. La fel ca roadster-ul făcut de studenţii români, acest model are un motor de 1.8 litri ce dezvoltă 116 CP, dar este mai greu cu 140 kg şi atinge suta în 6,7 secunde, valori la fel calculate.

Cehii au avut şi ei o tentativă de roadster, numită Kaipan, dar acest model dezamăgea prin discrepanţa dintre aspectul futurist şi motorul provenit de pe Skoda 135, plus tracţiunea faţă neindicată unui asemenea model.

Australienii nu au prea mare tradiţie în supercar-uri dovadă că prea puţină lume a auzit de Bolwell şi al lor model Nagari. Acest model a fost iniţial produs între 1969 şi 1972. Dar în 2008 la Melbourne australienii au prezentat o re-editare cu motor de 3.5 litri Toyota ce dezvoltă 295 CP.

Cei din Noua Zeelandă au avut un singur campion de Formula 1, Danny Hulme şi acum au un singur supercar Hulme.F1, dedicat legendarului pilot. Acest model cântăreşte 980 kg şi are 600 CP dezvoltaţi de blocul V8, deci putem spune că este un supercar în toată regula.

Versiunea pe patru roţi a lui Speedy Gonzalez este acest Mastretta MXT. Conform mexicanilor care au făcut-o are un motor de 2.3 litri şi dezvoltă 200 CP, la o masă de 1.000 kg. Teoretic, poate atinge 100 km/h între 6 şi 7 secunde, nici ei nu ştiu exact...

Top 10 Maşini sport necunoscute

Pe parcursul a 10 zile o sa postez un top10 despre masini, in fiecare zi cate o masina. SURSA:www.promotor.ro



Primul roadster românesc, dv/dt, poartă semnătura unor studenţi de la Facultatea din Iaşi. Cu un propulsor de la un 318 din 1987, acest model dezvoltă 113 CP şi, datorită masei de 620 kg ar trebui să sprinteze până la 100 km/h sub şase secunde.

Putina natura...

Verde e iarba soarele-i sus pe cer

Discriminarea

Discriminarea o intalnim zilnic, face partea din viata noastra, lucrul important e sa nu discriminam la randul nostru pe altii doar pt ca noi am fost discriminati.
Axandu-ma pe exemple concrete: te duci intr-un magazin, iti astepti randul sa cumperi cand un client vine dupa tine si este servit inainte; directorii fac uz de functia lor si isi dau mai multa importanta decat este cazul refuzand angajarea doar pt ca tu esti de culoarea, sau esti de sex opus, sau ai anumite dizabilitati, desi esti competent nu esti angajat; ai un coleg care face aceeasi munca dar nu e platit la fel doar pentru ca are o dizabilitate si exemplele pot continua.
Din pacate asta se intampla si nu s-au putut opri prin intermediul unei campanii, asta tine de educatie, care uneori lipseste. Dorinta persoanei discriminate e sa se razbune si noi vrem sa oprim discriminarea? pare ceva imposibil. Lucrul dureros e ca ajungi sa te complaci in asemenea situatie. Noua adolescentilor ni se pare corect sa fim tratati toti la fel fara cazuri preferentiale, din pacate viata ne rezerva lucruri dure, pe care incet incet le traim fie ca vrem sau nu. Daca e sa ma gandesc cand am intalnit discriminarea e inca din scoala, fara sa-si dea seama profesorii favorizeaza anumiti elevi. Urmatoare etapa ar putea fi atunci cand voi incerca sa ma angajez, o sa ma simt jignit pentru ca probabil nu o sa fiu apreciat la adevarata valoare, poate ca asta e cauza din care multi romani pregatiti in diferite domenii parasesc tara fara regrete. Poate ca asta merita discriminarea…poate ca doar asa poate fi tratata cu indiferenta.
Daca actionam acum cand noi suntem tineri si pe unii ne intereseaza sa devenim persoane demne in societate, sa respectam si sa fim respectati o sa fim mandri de noi in viitor. Cazul contrar il vedem azi usor si ne putem gandi daca si noi vrem sa fim asa.
Discriminarea are abilitatea de a scoate la iveala latura rea chiar si a unei persoane bune. Daca te respecti pe tine NU DISCRIMINA!

Amintiri de la SIAB

Lucruri...simple

Natura...

Eu cand vreau sa fluier, fluier-pareri

Am cules de pe net pareri ale diferitor persoane legate de film, in randurile urmatoare o sa le aflati daca sunteti sau nu si voi de acord cu ele. Multe persoane incearca sa afle de unde se poate descarca filmul, la aceasta intrebarea nu s-a gasit inca raspunsul...dar se cauta.

*Este clar ca-i un film facut de romani pentru romani. Nu o sa comentez jocul actorilor, scenariul etc. Ce mi-a placut cel mai mult a fost atmosfera din sala. S-a ras mult la unele replici, expresii ale fetelor, chiar si in momentele mai tensionate. Noi am stat pe scari pentru ca sala era plina si m-am simtit ca-n filmul Cinema Paradiso (unde spectatorii se comportau ca acasa, barbatii fluierau in voie iar mamicile alaptau cu ochii atintiti spre ecran). Asadar, avem apetit pentru filmele noastre, important este ca regizorii sa-si faca si ei treaba bine.

*Ma intreb cat de amuuzant e versiunea in engleza a filmului? Pentru publicul nostru e un film bunicel cu o poveste gen stirile protv cu intamplari haioase dar destul de banale pentru Romania si cu niste replici amuzante pentru romani. Ma intreb pentru ce s-au dat premii internationale acestui film... Nu e un film prost dar, cu siguranta, nu este un fim realizat bine ca poveste, senariu si "acting".

*Nu pot sa cred ca filmul nu ruleaza in toate orasele...este un film romanesc...sunt dezamagita... locuisc in Bacau si am asteptat filmul cu sufletul la gura doar ca sa aflu ca nu ruleaza si aici. Poate ca este explicabil gestul unora de a dori sa descarce filmul de pe net caci nu peste tot sunt cinematografe.

*Un alt film mizerabilist, plin de ura, de scuipat si de voma; jocul asta imbrancit al actorilor pseudonaturalisti imi provoaca greata; o poveste derizorie, un film derizoriu, Dumnezeu stie pe ce considerente a luat premiile pe care le-a luat; zero barat!

*In sfarsit un film de buna calitate si cu actori nemaipomeniti acest film ma face sa fiu mandru ca sunt roman la fel ca regizorul filmului .Este exceptional!

*Imi pare rau ca Romania produce doar filme triste. Dar probabil ca fiecare arata ceea ce are. Nu ne-ar strica mai mult optimism si speranta, dar nici acestea nu vin pur si simplu in timp ce noi ramanem romani.

100 de postari

Numerele rotunde mereu se vor aniversate, asa e peste tot. Nu se face exceptie de la caz nici pe blogul pe care-l pastoresc. Atat scrise de mine cat si culese adunate fac 100 si asta inseamna ceva, 100 de articole, 100 de postari. Chiar daca nu a avut prilejul sa fie vazut de cat mai multe persoane, am fost perseverent, am scris in continuare si nu mi-am parasit blogul prea mult. Deci La mai multe postari si la multi ani incununati de vizite cat mai multe!

Profesorul…

Usa se deschide larg si zgomotul se reduce brusc, vocea tremuranda a profesorului deja incaruntit inainte de vreme se pierde la jumatatea clasei. Amalgamul de voci si sunete par mai degraba sa descrie un haos ordonat. Stiloul manuit de dascal parca danseaza pe paginile catalogului. Pasii apasati ai profesorului se indreapta spre tabla prafuita, cu o miscare specifica bucata de creta incepe sa lase dare albe. Niciunul dintre elevi nu e interesat de activitatea parca neinteleasa a omului. Chicoteli si vorbe urate se aud din bancile murdare. Un sentiment ciudat acopera clasa care pare a fi ramas fara cuvinte. Ramasese doar el, singur, aparent singur...nu intelegea, era speriat, palmele ii erau jilave, fruntea transpirata. Era doar el, el si se privea intr-un imens neand.
-De ce?se auzi tare o voce, stradania ta nu este rasplatita omule, cei care ar trebui sa te aprecieze te badjocoresc. Viata ta nu este asa cum ti-ai fi dorit, nu intereseaza pe nimeni, oamenii nu inteleg profunzimea vorbelor tale. Esti tu oare fericit?
O voce subtire dar hotarata parca vrea sa raspunda dar nu reuseste. Era ca intr-un vis. Deodata linistea fu taiata parca in doua.
Dar ce este fericirea?
Oare tu esti fericit?
In acest loc fara margini,
Nu poti fi tu implinit.

Nu-mi plec fruntea niciodata,
Viata mea e ca un rol,
Pe o scena infierata,
Eu nu sunt decat un sol.

Adaptat sau nu...se poate
Eu sa fiu si tu incerci
Ca inainte de taote
Gandul sa mi-l intelegi

Lumea mea mi-e muza mie
Luna eu o preaslavesc
Pe cand tu esti pe vecie
Condamnat de nu gresesc

Eu ma bucur de oricine
Ma asculta si-ntelege
Taina vorbelor divine
Care nu au nicio lege

Pleaca tu acum ispita
Nu-ncerca sa ma atragi
In a ta lume sortita
Doar raului care-l faci

Deschide ochii brusc si nu vede nimic decat o clasa goala, luminata vag de luna care parca fusese martora la tot.

Copacul

Sta falnic si-ncrezator pe varful muntelui a carui inaltime parca pare de neatins. Te poti intreba oare cum a ajuns un copac tocmai acolo cand toti semenii lui stau asezati pe partile abrupt alea muntelui. Ceva il face pe el mai special, printre ai lui. Aparent nimic nu-i deosebeste, o radacina puternica, un trunchi masiv si ramuri suave. La prima vedere iti inspira putere, pare a fi conducatorul lor sau poate el a ajuns primul in varf, dar asta nu se poate…totusi vorbim de un biet copac. Parca si-a ales un loc strategic ferit de oameni, debia poti sa-l privesti, dar nicio sansa sa-l tai. Imi place sa cred ca fiecare om are cate un copac asemenea caracterului sau. Cei slabi sfarsesc prin a fi taiati si arsi, sau folositi pentru nevoile oamenilor. Alta parte sunt garboviti, iti transmit mila, stau in bataia vantului fara nico putere, dar totusi ei supravietuiesc. Cea din urma parte, mult mai mica, sunt copacii de la care doar privindu-i parca asculti o poveste. Exprima puterea in adevaratul sens al cuvantului, nu lasa ploaia, vantul, furtunile sa-l culce la pamant. Ba mai mult stapaneste locuri vitrege, el e copacul oamenilor neinfricati, dornici de a reusi tot ce-si doresc, sa ajunga in varf pe un drum construit treapta cu treapta, un drum anevoios la care unii nici nu gandesc. Ei reusesc, el ii reprezinta demn. Tu poti sa-l vezi si sa zici...”da un copac pe o stanca”, neinteresant, bun doar pentru o poza. Gresesti! Nu il intelegi, nu ii asculti povestea, el are tot ce-si doreste, libertatea, cerul deasupra care il vegheaza, vorbeste cu luna, glumeste cu soarele, e dezmierdat de nori.
E un norocos, dar gandirea superficiala a oamenilor nu il percepe, nu vor sa il inteleaga, nu se straduiesc sa-l asculte. El ramane doar un copac pentru multi si doar pentru unii ajunge sa fie un exemplu, un idol, un mentor. Poate asta este scopul lui, sa nu fie inteles de toata lumea, sa nu transmita aceleasi sentimente, sa fie doar ceva banal pe care descoperindu-l sa-ti para genial.
Da! Poate astea ar fi vorbele pe care mi le-ar spune el daca as fi acolo in varf alaturi de el. Asta e menirea lui sa astepte pe oricine vrea sa-si implineasca visele care par cel mai greu de atins. Pana atunci copacul asteapta...

Everybody’s Fine

"Everybody’s Fine" asa se numeste filmul pe care l-am vazut azi si care chiar m-a impresionat. Nu pot spune ca in randurile urmatoare o sa va spun eu despre cat de bun e filmul si ca trebuie sa va uitati ca joaca in el si Robert De Niro pentru ca sunt sigur ca o sa existe persoane care nu o sa fie de aceeasi parere. Dar ce conteza? Mie imi place mult si pana la urma aici e doar parerea mea. Bineinteles daca doriti sa va faceti o ideea despre ce este in filme nu o sa gasiti aici(cel mai bine e sa vedeti filmul). Aici e opinia mea dupa ce l-am vazut. Nu o sa iau acum parte cu parte sa o comentez. Toata actiunea sa invarte in jurul unui tata, vaduv, bolnav, singur...numai de rau pana aici. Hotaraste sa plece sa-si revada copiii(2 fete si 2 baieti) vazand ca nimeni nu vine la el desi el ii chemase. Acum ca sa o scurtez fiecare dintre ei mint in legatura cu situatia lor, dar il asigura pe tatal lor ca sunt "bine" doar pentru ca acesta sa fie linistit. Pe parcurs afla ca unul din baieti a murit...drama in toata regula. Se termina intr-o nota ok ca sa zic asa(un fel de reuniune de familia). Acum sa lasam filmul si sa privim realitatea, povestea din film sigur se regaseste in multe familii, copiii pleaca si isi uita parintii...cred ca e ca un circuit al dezoltarii tanarului adult. Nu poate sa stea mereu langa parinti si daca ar face-o nu ar fi treaba buna asa ca in majoritatea cazurilor pleca. Se pierde legatura intre cei care inainte se vedeau zilnic, isi vorbeau mereu, imparteau bune si rele(relatia parinte-copil). Nu in multe cazuri se intampla ca parintele sa se duca dupa copil ci se asteapta tocmai contrariul(de parca ar fi o regula, dar daca stai sa te gandesti e de inteles). O chestiune interesanta care apare in film, copilul alege sa-si minta parintele doar ca respectivul sa creada ca e bine, sa nu-i faca si mai multe probleme. In film i se ascunde tatalui faptul ca unul din baieti avusese probleme cu drogurile, politia, in final acestea aducandu-i moartea. El traiese mintit de persoanele care il iubeau cel mai mult...e trista situatia dar totusi e genul de minciuna pozitiva cu un scop mai mult sau mai putin bun. Eu cred ca mare concluzie ar trebui sa fie sa nu le ascundem celor dragi adevarul despre noi, chiar daca nu e asa cum si-ar fi dorit ei(poate nici noi). Orice ar fi ar trebui sa comunicam mai mult cu cei dragi...chiar si de la distanta.

Povestea lui Gogu si blogu

Multi se intreaba printre care si eu de ce nu prea intra lumea pe blogul lor, daca stai si te gandesti vezi ca iti lipseste ceva: calitatea si notorietatea. Ca sa ai multi vizitatori trebuie sa ai cel putin una din cele doua calitati.
Personajul principal GoGu nu avea ce face intr-o zi, si cum era si urat afara s-a gandit el sa-si faca un blog. Gogu baiat Gigel cu idei multe, care pe deasupra mai avusese experinta cu siteuri de genu si-a bagat video amuzante. Nu a intrat nici pulea, apoi a inceput baiatu nostru sa-si stoarca neuronii si sa scrie de la el(dar nu s-a tinut)...in final a dat-o pe aticole de pe alte siteuri care i se pareau lui interesante si si-a tras si un chat gol pe blog. De ce nu a reusit Gogu dupa tot ce a facut? Simplu. Nu avea calitate...lua de pe alte siteuri lucruri interesante dar pe care oricine le citea din alte parte. Cunoscut nu prea era baiatul pe blogosfera...asa ca soarta blogului sau care avea deja un an si ceva nu era prea roz. Finalul nu exista...finalul e prezentul. Gata povestea! Acum o sa ma adresez direct unui posibil vizitator, din intamplare evident, nu incerca sa-l asemeni pe Gogu cu cineva din realitate pentru ca o sa gasesti sute. Daca nici macar nu scrii tu si daca nici macar nu esti cunoscut...aici la cunoscut ma refer la persoane de pe tv(si altele), caci respectivul e cunoscut si viata lui intereseaza(nu stiu de ce, dar chiar intereseaza). Ca un ultim sfat(parere...ia-o cum vrei) nu incerca sa mai scoti si profit din blog, Gogu nu a reusit, dar tu esti liber sa incerci.
Va scrie cu drag,
al vostru GoGu

Tristetea

Tristetea este un sentiment normal, o emotie pe care o simtim ocazional si pe care nu ar trebui sa o negam. Ciudat sau nu, tristetea este necesara, pentru ca altfel nu am putea aprecia clipele frumoase.
Este normal sa nu te simti bine atunci cand suferi o pierdere, cand esti dezamagita, cand viata ta se schimba. Manifestam o puternica rezistenta la schimbare, iar atunci cand simtim ca pierdem controlul, ca variabilele sunt manipulate de altcineva, ne bantuie emotii negative. Cel mai dureros este atunci cand trebuie sa ne schimbam pe noi insene.
Daca treci printr-o perioada mai proasta, nu iti camufla sentimentele. Nu incerca sa ascunzi ceea ce simti cu adevarat, pentru ca nu vei face decat sa amani momentul izbucnirii si gandurile negre te vor intoxica.
Daca simti ca nu poti gasi in tine resorturile necesare pentru a te ridica din nou, cere ajutorul unui prieten. Nu il vei impovara cu grijile tale, ci dimpotriva te va aprecia pentru ca ai apelat la el.
In urma cu cateva luni imi asteptam o prietena si ea intarziase deja o ora, desi nu ii statea in fire. In momentul in care a sosit am simtit ca ceva nu este in neregula si am indraznit sa o intreb ce se intamplase. Avusese o mica dezamagire si incercase sa camufleze acest fapt plimbandu-se prin fata blocului meu si facand incercari disperate de a se calma si de a se comporta ca si cand nimic nu se intamplase.
Nu vroia sa ma impovareze si pe mine cu problemele ei... Nu trebuie sa gandesti niciodata astfel. Simplul fapt de a vorbi cu cineva despre ce ai pe suflet te ajuta sa iti pui ordine in ganduri, sa analizezi situatia, sa intelegi mai bine. Poate nu vei primi un sfat inspirat, dar important este ca ai fost ascultata, ca ai lasat o parte din manie, din tristete sa iasa la suprafata.
"Si maine e o zi" spunea Scarlett O’Hara. Planuieste-ti momentul in care iti "permiti" sa fii trista. Daca nu poti in clipa asta sa iti dai in vileag trairile adevarate, atunci acorda-ti cateva momente mai tarziu pentru a te descarca, dar nu amana la nesfarsit momentul. Este chiar linistitor sentimentul ca ai dreptul sa fii trista intr-un anumit interval de timp.
Ideea de planificare te ajuta sa detii controlul chiar si asupra aspectelor negative. Discuta cu tine insati, fa-ti promisiunea ca in intervalul x iti vei reveni.
Adeseori cauza tristetii nu este evidenta. Cei din jur observa schimbari in comportamentul tau si trag semnalul de alarma. Incearca sa depistezi cauzele care te-au determinat sa fii trista si taie raul de la radacina.
Uneori simtim nevoia unei schimbari si devenim irascibili sau dimpotriva, schimbarea se produce, iar noi suntem ultimii care afla de ea. Poate fi vorba si de o schimbare de paradigma, o schimbare aparent brusca in modul de gandire, in modul de perceptie al lucrurilor. Nu este intotdeauna usor sa renunti la starea de dinainte, la confortul anterior schimbarii.
Schimbarea este dificila, dar este necesara pentru dezvoltare. Nu te vei pierde pe tine daca vei vedea lucrurile altfel. Tristetea este un element normal si ea ne poate ajuta in masura in care o acceptam si o confruntam. Ai dreptul sa plangi, ai dreptul sa fii irascibila, ai dreptul sa iti exteriorizezi sentimentele, ai dreptul sa fii trista.
Cu toate acestea, daca tristetea te acapareaza pentru o perioada mai lunga de timp, e posibil ca ea sa se transforme in depresie si atunci ajutorul unui specialist devine necesar.