Procesul general al trecerii anilor ar putea fi întârziat prin "pastilele tinereţii". Descoperirea unei modalităţi de încetinire a procesului de îmbătrânire a fost unul dintre punctele urmărite constant de specialişti în cadrul cercetărilor efectuate de-a lungul timpului. După numeroase studii, cercetătorii americani de la Universitatea Washington din Statele Unite ale Americii au descoperit 25 de gene care joacă un rol crucial în procesul de îmbătrânire.
Potrivit acestora, descoperirea ar putea ajuta la producerea unor pastile care să încetinească procesul general al trecerii anilor. Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică "Genome Research", arată "Daily Mail". Cercetătorii au identificat o serie de gene la cobaii pe care au desfăşurat studiile, responsabile cu reglarea procesului de îmbătrânire. Potrivit acestora, oamenii dezvoltă versiuni similare genelor descoperite la cobai, ele urmând a fi folosite în tratarea unor afecţiuni care apar odată cu vârsta înaintată. "Acum că am reuşit să identificăm aceste gene şi avem informaţii referitoare la ele, avem posibilitatea de a continua studiile în cazul oamenilor.
Sperăm să reuşim să manipulăm aceste gene pentru a îmbunătăţi durata de viaţă, dar şi calitatea ei, pentru ca la o anumită vârstă oamenii să fie sănătoşi, fără a suferi afecţiuni legate de trecerea anilor", a explicat coordonatorul studiului, dr. Brian Kennedy. Cercetătorii susţin că descoperirea celor 25 de gene şi la nevertebrate este un lucru deosebit de important, deoarece cele două specii sunt despărţite de 1.5 milioane de ani de evoluţie.
Alimentaţia sănătoasă prelungeşte viaţa
Unele dintre genele descoperite erau legate şi de comportamentul alimentar. Studiile realizate până în prezent pe animale au arătat că restricţionarea drastică a regimului de viaţă, prin impunerea unei alimentaţii sănătoase, poate ajuta de asemenea la prelungirea duratei de viaţă şi la încetinirea procesului de îmbătrânire.
"Majoritatea persoanelor nu sunt de acord să li se reducă şi să li se controleze dieta într-un mod drastic, pentru a obţine ca rezultat prelungirea şi îmbunătăţirea vieţii. Însă în viitor, vom putea să realizăm acest lucru cu ajutorul unei pastile", a afirmat dr. Matt Kaeberlein, membru al echipei de cercetători de la Universitatea Washington.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu